Delta Gangelui–Brahmaputra–Meghna, cunoscută și sub numele de Delta Gangelui sau Delta Bengalului, este considerată cea mai mare deltă fluvială din lume. Situată în principal pe teritoriile Bangladeshului și Indiei, această vastă regiune deltaică se întinde pe aproximativ 105.000 km², fiind rezultatul acumulării sedimentelor transportate de unul dintre cele mai mari sisteme fluviale ale Asiei. Delta este formată în principal prin acțiunea combinată a fluviilor Gange, Brahmaputra și Meghna, care transportă cantități enorme de apă și sedimente dinspre Himalaya și câmpiile Asiei de Sud către Golful Bengal. De-a lungul timpului geologic, sedimentele aduse de aceste râuri s-au depus în zona de coastă și au construit o vastă câmpie deltaică, alcătuită din canale, brațe de râu, insule, mlaștini, lacuri și terenuri agricole. Dimensiunea deltei este impresionantă. Suprafața de aproximativ 105.000 km² este mai mare decât suprafața unor țări întregi, iar sistemul deltaic are o importanță fundamentală pentru populația din regiune. O mare parte a terenurilor sale sunt joase și relativ plate, ceea ce a favorizat dezvoltarea agriculturii, dar în același timp face regiunea vulnerabilă la inundații, eroziune și furtuni tropicale. Unul dintre motivele pentru care delta este atât de productivă este cantitatea mare de sedimente bogate în nutrienți transportate de râuri. Depunerea periodică a acestor materiale a contribuit la formarea unor soluri fertile, favorabile cultivării orezului, iutei și altor plante agricole. Agricultura reprezintă de mult timp una dintre activitățile economice fundamentale ale comunităților din această regiune. În partea sudică a deltei se află Sundarbans, una dintre cele mai importante regiuni de mangrove din lume. Pădurile de mangrove formează un ecosistem complex, adaptat condițiilor de apă sărată și salmastră, și oferă habitat pentru numeroase specii. Printre cele mai cunoscute se află tigrul bengalez, dar regiunea adăpostește și crocodili, cerbi, maimuțe, păsări și numeroase specii acvatice. Delta are însă și o vulnerabilitate deosebită. Altitudinea foarte redusă a unor suprafețe o face expusă inundațiilor, cicloanelor tropicale și variațiilor nivelului mării. În plus, modificările regimului hidrologic, eroziunea, salinizarea terenurilor și schimbările climatice reprezintă factori importanți pentru viitorul regiunii. Astfel, aceeași caracteristică geografică ce a contribuit la fertilitatea deltei — apropierea de numeroase cursuri de apă și acumularea sedimentelor — poate contribui și la expunerea sa la riscuri naturale. Recordul este unul geografic și se referă la suprafața sistemului deltaic. Valoarea de aproximativ 105.000 km² trebuie înțeleasă ca o estimare a extinderii întregii delte, deoarece limitele unei delte pot fi definite diferit în funcție de criteriile geomorfologice și cartografice utilizate. Prin urmare, Delta Gangelui–Brahmaputra–Meghna reprezintă un exemplu remarcabil de interacțiune între procese fluviale, geologice și biologice. Dimensiunea sa extraordinară, fertilitatea solurilor și biodiversitatea ridicată au făcut din această regiune una dintre cele mai importante zone geografice ale Asiei de Sud, în timp ce poziția sa joasă și expunerea la fenomene hidrometeorologice extreme îi conferă o vulnerabilitate deosebită.
Groenlanda, teritoriu autonom al Regatului Danemarcei, este recunoscută drept cea mai mare insulă din lume, cu o suprafață de aproximativ 2,16 milioane de kilometri pătrați. Situată în nordul Oceanului Atlantic și în zona arctică, Groenlanda se află între Oceanul Arctic și Atlanticul de Nord și este separată de America de Nord prin strâmtoarea Davis și alte ape arctice. Din punct de vedere geografic, Groenlanda este o insulă deoarece este înconjurată în întregime de ape oceanice. Suprafața sa este de peste două milioane de kilometri pătrați, ceea ce o face de departe cea mai mare insulă de pe Pământ. O mare parte a teritoriului este însă acoperită de calota glaciară a Groenlandei, una dintre cele mai mari mase de gheață de pe planetă. Aproximativ 80% din suprafața Groenlandei este acoperită de gheață, iar grosimea calotei glaciare poate depăși în anumite zone trei kilometri. Regiunile fără gheață se găsesc în special de-a lungul coastelor, unde se află majoritatea așezărilor umane. Peisajul este dominat de munți, fiorduri, ghețari și văi modelate de activitatea gheții. Un aspect important în cazul acestui record este definiția geografică a unei insule. Groenlanda este considerată cea mai mare insulă deoarece recordul exclude masele continentale. Dacă am include și continentele în categoria insulelor, comparația nu ar mai avea sens, deoarece continente precum Asia, Africa sau America de Nord sunt delimitate de oceane și mări, dar sunt clasificate geografic drept continente, nu insule. Această regulă explică și de ce Australia nu este considerată cea mai mare insulă. Australia are o suprafață de aproximativ 7,7 milioane km² și este înconjurată de ape, însă în clasificarea geografică este considerată continent. Prin urmare, Groenlanda este cea mai mare masă continentală care se încadrează în categoria insulelor. Dimensiunea Groenlandei este impresionantă și în comparație cu alte insule. Suprafața sa este de câteva ori mai mare decât cea a insulelor următoare din clasament, precum Noua Guinee și Borneo. Cu toate acestea, populația Groenlandei este foarte redusă în raport cu suprafața sa, deoarece condițiile climatice arctice limitează puternic zonele favorabile locuirii. Din punct de vedere politic, Groenlanda face parte din Regatul Danemarcei, dar beneficiază de un grad ridicat de autonomie internă. Majoritatea populației trăiește în localități de coastă, în special în partea de vest și sud-vest a insulei, unde condițiile climatice sunt ceva mai favorabile. Groenlanda are și o importanță majoră pentru cercetarea schimbărilor climatice. Calota sa glaciară stochează o cantitate enormă de apă dulce sub formă de gheață, iar pierderea acesteia contribuie la creșterea nivelului global al mărilor. Din acest motiv, ghețarii și calota glaciară groenlandeză sunt monitorizate permanent de cercetători. Recordul Groenlandei este unul geografic, iar criteriul esențial este suprafața unei insule, cu excluderea continentelor. Cu aproximativ 2,16 milioane km², Groenlanda rămâne astfel reperul mondial pentru categoria „cea mai mare insulă”. Recordul nu trebuie confundat cu cel al celei mai mari insule fără gheață sau al celei mai mari insule după suprafața efectiv locuibilă: criteriul este suprafața totală a insulei.
Marea Caspică, situată între Europa și Asia, este recunoscută de Guinness World Records drept cel mai mare lac din lume după suprafață, având aproximativ 371.000 km². Deși poartă denumirea de „mare”, din punct de vedere geografic și hidrologic este clasificată drept un lac endoreic, deoarece nu are o legătură naturală directă cu oceanele lumii. Marea Caspică este un corp de apă închis, înconjurat de cinci state: Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Iran și Azerbaidjan. Ea se întinde pe aproximativ 1.200 km de la nord la sud, iar lățimea sa variază considerabil în funcție de regiune. Suprafața sa este atât de mare încât depășește suprafața multor țări și este comparabilă cu suprafața unor state europene de dimensiuni medii. Caracterul său endoreic înseamnă că apa care ajunge în bazinul Caspicii nu se scurge în mod natural către un ocean. Principala sursă de apă este reprezentată de râurile care se varsă în ea, cel mai important fiind Volga, care furnizează o parte majoră din aportul de apă dulce. Apa se pierde în principal prin evaporare, ceea ce contribuie la salinitatea Mării Caspice. Din punct de vedere geologic, Marea Caspică este un rest al unor corpuri de apă mult mai extinse care au existat în trecut în regiunea dintre Europa și Asia. Izolarea sa de oceane a dus la dezvoltarea unor caracteristici biologice și ecologice distincte. Printre speciile asociate cu acest bazin se numără sturionii, importanți pentru producția de caviar, precum și foca caspică, singurul mamifer marin endemic al Mării Caspice. Dimensiunea Mării Caspice nu este însă complet constantă. Nivelul apei și, implicit, suprafața corpului de apă pot varia în timp în funcție de precipitații, debitul râurilor, evaporare și schimbările climatice. Din acest motiv, valoarea de aproximativ 371.000 km² trebuie privită ca o valoare de referință utilizată pentru caracterizarea geografică a recordului, nu ca o suprafață invariabilă. Un aspect interesant este faptul că statutul Mării Caspice a fost și este important nu doar din punct de vedere geografic, ci și politic și economic. Bazinul conține resurse importante de petrol și gaze naturale, iar poziția sa între Europa și Asia îi conferă o importanță strategică pentru statele riverane. Prin urmare, recordul Mării Caspice se referă la suprafață: ea este cel mai mare lac din lume, cu aproximativ 371.000 km². Denumirea de „mare” nu schimbă această clasificare geografică; caracterul său de bazin endoreic închis o diferențiază de mările și oceanele care au legătură directă cu sistemul oceanic mondial.
Huang He, cunoscut în română drept Fluviul Galben, deține un record neobișnuit: Guinness îl clasifică drept „largest river to dry up”, adică cel mai mare fluviu care a ajuns să sece pe o porțiune importantă a cursului său. Fluviul are aproximativ 5.460 km, iar în anii 1997 și 1998 sectorul său inferior a rămas complet fără apă timp de peste 140 de zile în fiecare an. Fenomenul a fost asociat cu precipitațiile reduse, irigațiile intensive și necesarul de apă al populației și industriei. Recordul este, așadar, unul legat de uscarea cursului unui fluviu, nu de lungimea sau debitul său.
